Mijloacele fixe reprezintă o componentă importantă în patrimoniul oricărei întreprinderi din Republica Moldova. Acestea includ terenuri, clădiri, echipamente, vehicule și alte active materiale cu o durată de utilizare mai mare de un an, utilizate în activitatea economică. Evidența contabilă corectă a acestor active este reglementată de Standardul Național de Contabilitate (SNC) nr. 16 „Contabilitatea activelor imobilizate”.

În Republica Moldova, pentru ca un bun să fie recunoscut ca mijloc fix, acesta trebuie să aibă:

• o valoare de intrare mai mare de 6.000 lei;
• o durată de utilizare economică mai mare de un an;
• să fie utilizat în scopuri de producție, prestări servicii, închirieri sau administrative.

Achiziția unui mijloc fix se contabilizează la costul de achiziție, care include prețul de cumpărare, taxele nerecuperabile (cum ar fi taxele vamale, dacă e cazul), costurile de transport și instalare, precum și alte cheltuieli direct legate de punerea în funcțiune. În contabilitate, mijloacele fixe sunt reflectate în conturile din grupa 12 „Mijloace fixe”.

După recunoaștere, mijloacele fixe sunt supuse amortizării. Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii unui activ pe parcursul duratei sale utile. În Republica Moldova, întreprinderile pot aplica metodele:

• liniei drepte (cea mai utilizată);
• degresivă;
• accelerată (doar în condiții speciale).

Amortizarea se înregistrează lunar în contabilitate, iar valoarea amortizării este inclusă în cheltuieli deductibile fiscal. Totuși, Codul Fiscal prevede plafoane maxime ale cotelor de amortizare, iar depășirea acestora poate atrage neacceptarea sumelor respective la deducere în scopuri fiscale.

Contabilitatea mijloacelor fixe mai implică:

• inventarierea anuală;
• reevaluarea, dacă este cazul;
• ajustarea valorii contabile pentru depreciere;
• scoaterea din uz (prin vânzare, casare sau donație).

Reevaluarea mijloacelor fixe este opțională, dar poate fi necesară în cazul în care valoarea de piață a activelor variază semnificativ. Reevaluarea trebuie făcută de evaluatori autorizați și reflectată în contabilitate conform prevederilor SNC și ale Codului fiscal. Surplusul rezultat din reevaluare nu este impozabil, dar este evidențiat în contul 341 „Rezerve din reevaluare”.

În cazul scoaterii din evidență a mijloacelor fixe, întreprinderea trebuie să întocmească un proces-verbal și să asigure documentarea corectă a tranzacției. În cazul vânzării, venitul obținut este impozabil. Dacă bunul este casat, valoarea neamortizată poate fi trecută la cheltuieli, însă doar în baza actelor justificative și a deciziei conducerii întreprinderii.

Un aspect important este legat de mijloacele fixe procurate prin leasing financiar. Acestea se recunosc în activul beneficiarului și se amortizează conform politicilor contabile proprii. În cazul leasingului operațional, bunul rămâne în evidența locatorului, iar chiria este recunoscută ca cheltuială.

Gestionarea eficientă a mijloacelor fixe nu ține doar de respectarea normelor legale, ci contribuie și la luarea unor decizii financiare corecte: planificarea investițiilor, optimizarea costurilor și analiza rentabilității. De aceea, o contabilitate corectă și completă a acestor active este esențială pentru orice entitate, indiferent de mărimea sa.

În concluzie, regulile de evidență a mijloacelor fixe în Republica Moldova sunt clare și bine reglementate, însă aplicarea lor practică necesită cunoștințe contabile solide și atenție la detalii. O contabilitate bine organizată asigură transparență, conformitate fiscală și un control eficient asupra resurselor companiei.